#51: Ediție de (auto)reflecție
Ultimul de pe lista voastră de newslettere care vă urează un 2025 mai puțin intens (adică copleșitor) decât anii precedenți și mai mult timp de reflecție înainte de a trage concluzii și a lua decizii:)
Posibil să fi menționat asta deja, dar subliniem — de regulă vă scriem când avem ceva de spus, așa că, dragi noi abonați — sunteți acum parte dintr-o comunitate de 1.250 de cititori, dintre care 4 ne susțin lunar cu 10 euro și unul dintre voi cu 80 de euro anual — mulțumim, contează enorm!
În altă (aparentă) ordine de idei, există în antropologie/științe sociale o metodă controversată de cercetare care a devenit din ce în ce mai utilizată în ultimii zece ani. O să înțelegeți imediat unde batem.
„Încep cu viața mea personală. Acord atenție senzațiilor fizice, gândurilor și emoțiilor. Folosesc ceea ce numesc instrospecție sociologică sistematică și memorie emoțională ca să încerc să înțeleg o experiență sau alta prin care trec. Apoi îmi scriu experiența ca pe o poveste. Prin explorarea unui anume tip de viață sper să înțeleg un nou mod de a trăi.”
Auto-etnografia derivă din etnografie, principala metodă de cercetare calitativă care, foarte pe scurt, înseamnă a (de)scrie comunități și grupuri, practici sociale și culturale, tradiții și ritualuri etc.
Ca alternativă, sau cel mai adesea complementară studiilor etnografice, auto-etnografia aduce împreună reflecția autobiografică/autoexperiențială cu cercetarea de teren. Cu alte cuvinte, asta înseamnă a (de)scrie comunități și grupuri din care cercetătorul face parte deja: comunitatea scrie despre comunitate, grupul despre grupul studiat.
Având în vedere specificul științific postcolonialist și postmodernist, ambivalența lumii academice pendulează între asumpții de comportament narcisic, explorare terapeutică, vulnerabilitate și deschidere, dar și metodă legitimă de cercetare.
Acuzată pe de-o parte de subiectivism și unealtă angajată politic, iar pe de altă parte zguduind status quo-ul și modus operandi-ul științific, auto-etnografia se află la granița dintre antropologie și literatură: un tip de scriere narativă și experiențială în care perspectiva personală/culturală a Sinelui produce noi sensuri și semnificații ale fenomenelor studiate.
De ce această lungă introducere? Studiile auto-etnografice au un potențial fantastic de a deveni o punte relațională între mediul academic și societate, de a democratiza accesul la cercetarea științifică și de a ajunge la un public cât mai larg prin umanizarea cercetării.
Informația auto-reflexivă este mai ușor de transmis și înțeles, arată vulnerabilitate și poate lupta cu inegalitățile sociale și cu discriminarea: exemplele de reprezentativitate includ mărturii din comunități indigene, grupuri marginalizate, grupuri minoritare etnice, minorități sexuale, femei etc.
În spirit auto-etnografic scriem și aceste Perspective. Dincolo de cele peste 20 de articole de cercetare și 5 dialoguri publice organizate și înregistrate în 2024 — dintr-un total de aproape 150 de materiale publicate de la lansarea ISCOADA din 2020 — parcursul în noul an se anunță (cel puțin) intens!
Astfel, avem în plan 50 de texte de editat & publicat în 2025, 10 dialoguri în toate colțurile țării pe teme (cum altfel?) incomode dpdv social și cultural, dar și dezvoltarea secțiunii de Eseu pe site, unde vom da voce experiențelor auto-etnografice care se uită la subiecte precum adicția, îmbătrânirea, relația cu animalele de companie, vindecarea etc.
Deși am încheiat anul, vom continua campania de strângere de fonduri și în 2025, în cadrul căreia vrem să strângem cât se poate de multe formulare 230 de redirecționare a impozitului pe venit de la cititorii salariați sau care au venituri independente din PFA-uri. De asemenea, dacă ai sau cunoști o firmă care plătește impozit pe profit, te rugăm să dai de veste — 20% din impozitul datorat la stat poate susține Platforma ISCOADA! Detalii aici. Este o facilitate fiscală care susține scheletul societății (civile) românești! E de o importanță colosală și este în pericol!
Editarea & popularizarea de cercetări nu apare pe nicio agendă publică (încă), iar accesul la resursele și jurnalele academice necesare documentării este în continuare (în mare parte) restricționat de paywalls. Astfel, a face cercetare devine o luptă împotriva instituțiilor care monopolizează cunoașterea și care raportează anual profituri exorbitante, de ordinul miliardelor de dolari. ISCOADA este alternativa ta locală!
#NOU pe ISCOADA
„Până la urmă e vorba despre un soi de prostituție academică la mijloc, pentru că, în primul rând, dacă vrei să publici și să conteze, trebuie să publici în anumite reviste, nu oriunde. Iar ca să publici în anumite reviste – și ca să te și publice repede, nu să te țină șapte ani – trebuie să plătești. Deci tu muncești, tu plătești, după care dacă vrei să accesezi genul ăsta de muncă mai plătești încă o dată. E absurd ce se întâmplă!” (profesoară universitară)
Cunoscute de regulă în rândul studenților, Library Genesis și Sci-Hub sunt platforme de file-sharing, sau librării-pirat de unde pot fi descărcate gratuit volume de tot felul și articole academice. Ambelor site-uri li s-au intentat procese de către marile edituri sau instituții private de învățământ — puternice, bogate, occidentale.
Industria jurnalelor academice este dominată de giganți precum Elsevier, Wiley-Blackwell, Taylor & Francis, Springer Nature și SAGE, iar marja lor de profit este comparabilă cu companii precum giganții tech Microsoft și Google. De unde aceste cifre incredibile?
Pe de-o parte, de la taxele percepute autorilor, care sunt nevoiți să publice și, pe de altă parte, de la studenți, cercetători, profesori și actori din lumea academică sau culturală — toți curioși, dintr-un motiv sau altul, să citească acele materiale. Nu este de mirare că, în acest caz, pirateria este în mare parte justificabilă și accesul liber la informație devine o formă de rezistență la putere și o treaptă de egalizare în „economia lăcomiei”.
Despre bibliotecile din umbră, dar și despre cum se raportează la aceste site-uri studenții și profesorii români — în cel mai nou articol ISCOADA semnat de Radu Drăgoi.
#Aproape la fel de NOU pe ISCOADA
Celebrul Tei al lui Eminescu din Parcul Copou din Iași — un arbore cu o vârstă de aproximativ 540 de ani, este văzut ca un simbol național, un brand turistic și un fenomen biologic.
Până nu demult, bătrânul arbore, simbol al identității culturale și naționale românești, era un copac muribund – ținut în viață cu eforturi masive de conservare din partea autorităților locale, care poate fi citită și că manifestare a controlului și puterii asupra mediului.
Ceea ce caută turistul contemporan este autenticitatea din alte timpuri și locuri, departe de viața de zi cu zi, manifestând o fascinație deosebită pentru viețile reale ale altora, convins că ea nu este de găsit în propria experiență de viață.
În spiritul Zilei Culturii Naționale, te invităm să citești un eseu reflexiv despre emblematicul Tei al lui Eminescu ca unealtă de validare a identității naționale, obiectiv turistic, spațiu sacru sau index al puterii, dar și despre privirea turistului și contextele specifice care o guvernează. Scris de cercetătorul interdisciplinar Dragoș Rusu.
Fii generos/asă! Trimite Perspectivele cadou unui/unei prieten(e)
Pentru Tik Tok, follow aici.
#Mai puțin NOU (dar tot nou!)
Fotografiile din albumele familiei Ceaușescu fac mai mult decât să surprindă un cuplu de dictatori aparent fericit și evident înstărit. Ele reușesc să umanizeze retrospectiv doi oameni care au oprimat, vreme îndelungată, un întreg popor. Cum?
În vreme ce discursurile dictatorului abundau în idealuri egalitariene și trâmbițau despre nevoia ca întreg poporul să se sacrifice prin muncă patriotică pentru „viitorul luminos” al patriei, conducătorii își petreceau vacanțele vânând fazani, relaxându-se pe șezlonguri în vile elegante, trăgând cu arcul sau jucându-se în zăpadă.
Citește în materialul cu care am încheiat 2024 despre puterea unică a fotografiei de a ascunde realități dureroase și de a umaniza dictatori, dar și de șansa de a invada intimități care obișnuiau să ne terifieze. De Ina-Alice Dănilă, doctorandă în arte vizuale.
#ISCOADA și prietenii săi
Poate nu știați, dar ilustratoarea noastră dragă, Ramona Iacob, este și regizoare de teatru!
Ce se întâmplă când te joci cu timpul?
O dramatizare infidelă a romanului „Cavalerul Inexistent” de Italo Calvino, piesa în regia Ramonei Iacob, condensează spațiul și timpul istoric într-un spectacol rebel și minuțios, tragic și ironic.
Conceptul spectacolului a căpătat viață în timpul repetițiilor din mansarda regizoarei unde, împreună cu actrițele Antoaneta Zaharia, Sabrina Iaşchevici și Florina Gleznea, „s-a murit de râs dar s-a și muncit, s-au ticluit toate drăcoveniile, s-a și plâns puțin, așa cum șade bine unui spectacol care să merite arătat lumii întregi” — pe 6 februarie, de la 19.00, la Teatrul de Artă București.
Vă rog să ne credeți oe cuvânt că este un spectacol de care avem nevoie cu toții acum!
✍️ Depeșă scrisă de Raluca Moșescu-Bumbac și editată de Laura-Maria Ilie. Design de Seán BC
Perspective este o colecție săptămânală bazată pe cercetare, care cuprinde materiale scrise și analize pe tema acestora. Vrem să provocăm discuții informate despre subiecte incomode ca să înțelegem mai bine lumea în care trăim.
ISCOADA este un Hub de Cercetare și o platformă editorială independentă de popularizare a cercetărilor din antropologie și științe sociale conexe. Platforma ISCOADA este un ecosistem de text, imagine și sunet, prin intermediul cărora comunicăm publicului larg povești despre oameni, cultură și societate.