#43: De la cimitirul Străulești 2 la PRIDE. Sau invers.
Despre moduri de celebrare și recunoaștere a comunității LGBTQ
Vă scriem un pic mai devreme săptămâna asta, cu speranța că titlul din subject vă va atrage atenția. Aveți timp tocmai bine să citiți eseul-tribut al lui Patrick Brăila in memoriam Naomy Moldovan, artistă de muzică și prima persoană trans publică din România, venerată și iubită de comunitatea locală queer, și care a trecut în neființă pe 26 aprilie 2024.
În antiteză cu felul în care a crescut și s-a transformat de-a lungul celor 19 ani de existență marșul Bucharest PRIDE (de la o mână de oameni huiduiți, la zeci de mii de participanți), slujba restrânsă și fără fast a celei care a fost deschizătoare de drumuri în lupta pentru drepturile comunității trans din România estompează culorile curcubeului și rămâne o pată morală greu de asumat colectiv.
Totul a început — cum altfel? — cu o revoltă. În New York-ul anilor ‘70, după repetate asalturi ale forțelor de ordine suferite de comunitatea LGBTQ — adesea legitimați și brutalizați deoarece felul în care se îmbrăcau nu corespundea cu sexul biologic — după miezul nopții de 28 iunie 1969, ceva s-a schimbat. Intervenția în forță a poliției din micul bar Stonewall Inn a fost întâmpinată cu rezistență nu doar de membrii comunității prezenți în acea seară, ci și de patronii localului.
Este greu de identificat cine a aruncat prima piatră, iar aminitirile celor prezenți atunci sunt din ce în ce mai confuze și contradictorii. Cert este că dimineața acelei zile a schimbat fundamental lupta pentru drepturi egale a minorităților sexuale. Figuri iconice precum activista Sylvia Rivera, lesbiana Stormé DeLarverie și femeia trans de culoare Marsha P. Johnson, sunt celebrate în fiecare an pe străzile marilor capitale ale lumii pentru curajul de a fi luptat împotriva discriminării și a fi deschis drumul către societăți mai tolerante și incluzive.
Nimic mai puțin ar fi meritat și Naomy Moldovan, pentru curajul de a se fi expus public pe scenele și în emisiunile din România anilor 2000, care a devenit țintă a umilinței și a batjocorii colective, într-o societate închisă și retrogradă.
După marșul Bucharest PRIDE de diseară mergeți, mâine dimineață, dacă puteți, la cimitirul Străulești 2, figura 54, locul 37. O veți recunoaște după crucea albă pe care scrie Naomy Moldovan N. 25.04.1977 // D. 19.04.2024.
Suntem o publicație independentă. Redirecționează 20% din impozitul pe venit/profit pentru Asociația ISCOADA. Pașii sunt simpli, click mai jos!
#NOU pe ISCOADA
„Există acum un mormânt al unei femei trans, Naomy Moldovan, care s-a arătat la televizor în anii 2000 și a spus că e o femeie trans și că o cheamă Naomy, care voia să cânte, care cânta superb, care a fost tunsă și băgată într-un tomberon, care a ajuns în finala Mamaia 2009, care a avut două tentative de sinucidere în 2014 și 2015, care a câștigat 75 de premii la 103 festivaluri naționale începând cu 1993, care a făcut sex work în România, Elveția, Germania, care a scos un album – Un nou început – care a fost subiect de Mondenii, care n-a mai avut niciun act de identitate românesc atunci când a murit, care a trăit o dragoste bună, în ultimii 3 ani de viață, cu un băiat din Maroc, care a fost abandonată la 3 zile după naștere și crescută în orfelinat, care și-a căutat mama toată viața, ale cărei oase sunt în același cimitir unde e și ea acum, și care are o cruce albă, la figura 54, locul 37, în cimitirul Străulești 2”
Eseul intim și puternic, scris dintr-o singură răsuflare de activistul trans Patrick Brăila, spune povestea răscolitoare a eforturilor supraomenești pe care o mână de membri ai comunității queer le-au făcut pentru a repatria și înmormânta creștinește trupul neînsuflețit a celei ce a fost prima femeie trans din România: artista Naomy Moldovan.
De la aflarea veștii stingerii acesteia pe un pat de spital din Germania și până când a avut loc slujba de înmormântare, Patrick descrie harta emoțională a traseului pe care l-a urmat Naomy (în moarte), pe ultimul ei drum către acasă.
„Sasha a pus boxa bluetooth pe sicriu și a dat play la De-ai fi tu salcie la mal, Mamaia 2009.”
Sicriul alb plin de trandafiri roșii, portocalii și violet a fost coborât în pământ în prezența a 30 de oameni (din comunitate și familie), fără activiști sau presă. Naomy merită nu doar respect și admirație pentru curajul de a-și expune public identitatea trans și determinarea de a-și urma visul de solistă, ci merită și a fi recunoscută post mortem așa cum se cuvine: cu numele de femeie trans înscris pe cruce - din câte cunoaștem, o premieră absolută în România.
Citește în ISCOADA materialul îngrijit de jurnalistul Florentin Cassonnet, noul curator al secțiunii noastre de eseuri, semnat de Patrick Brăila.
#Pe subiect
„Astăzi, contactul fizic cu boala și moartea au dispărut în mare parte și, spre deosebire de societățile tradiționale, aceste aspecte sunt ținute în spatele ușilor închise ale spitalelor, azilelor sau capelelor.”
Corpurile dispărute devin spații ale memoriei și relatează istorii de viață ale celor trecuți în neființă - indiferent dacă vorbim de rămășițele deținuților politici, de identificarea victimelor atacurilor teroriste sau de dezhumări ale episcopilor cu scopul de a fi beatificați.
Deși în zilele noastre dialogul cu morții pare să se fi stins, osuarele rămân spații biografice active — fie de cercetare, comemorare sau chiar ca atracții turistice. Un text de Alexandra Ion, (osteo)arheoloagă, despre antropologia legală și cum poate ajuta ea comunitățile.
Fii generos/asă! Trimite Perspectivele cadou unui/unei prieten(e)
Dacă preferi agora Threads, follow aici.
#ISCOADA și prietenii săi
Luna iunie (care celebrează dpdv istoric diversitatea și identitățile persoanelor LGBTQ) se încheie cu evenimentul devenit emblematic pe străzile din București - Marșul Bucharest Pride 2024 - la care e important să ajungeți dacă susțineți o Românie deschisă și incluzivă, în care persoanele LGBTQ și familiile lor sunt văzute, recunoscute și protejate.
Cu îndemnul „Are you ready? WE ARE READY!” - marșul organizat de Asociația ACCEPT începe astăzi, de la ora 16:00, pe Calea Victoriei, și are ca punct final Parcul Izvor din Capitală.
PRIDE-ul trebuie să fie un spațiu sigur și incluziv pentru toți participanții. Sunt încurajate mesajele care respectă toate identitățile persoanelor prezente, inclusiv intersecționalitatea acestora, dar și toate celelalte minorități care se alătură.
Vrem ca întreg conținutul ISCOADA să rămână gratuit, dar ne bazăm pe susținerea ta financiară. Dacă ți-a plăcut ce ai citit, ajută-ne să continuăm!
Perspective este o colecție săptămânală de materiale pe o temă aleasă, bazate pe cercetare. Vrem să provocăm discuții informate despre fiecare subiect în parte și să înțelegem bucățică cu bucățică lumea asta din ce în ce mai complicată.
ISCOADA este un Hub de Cercetare și o platformă editorială independentă de popularizare a cercetărilor din antropologie și științe sociale conexe. Platforma ISCOADA este un ecosistem de text, imagine și sunet, prin intermediul cărora comunicăm publicului larg povești despre oameni, cultură și societate.
Primești acest e-mail pentru că ți-ai lăsat adresa în formularul de pe Platforma ISCOADA sau te-ai înscris în Substack. Dacă dorești să te dezabonezi, mergi la butonul Unsubscribe (deși nu vedem de ce ai face asta:)
Design de Seán BC