#41: Fotografiile care ne dor
Despre noi, cei din fotografiile de studio ale secolului trecut
Sunt imaginile acelea pe care le privim o dată la câțiva ani, un trecut ce amintește de alăturările de familie înșirate ca modele în vitrinele publice ale studiourilor foto din secolul trecut. Înainte ca actul fotografic să fie democratizat și la îndemâna oricui, puținele indicații pe care le primeam în studioul de la bulevard se rezumau la privirea sus, stați drept, ochii în stânga/dreapta/la mine.
Reieșea aproape întodeauna o fotografie solemnă, care nu afișa emoții nenecesare și nici vreun fior artistic, o imortalizare specifică epocii căreia îi aparținea. Deși plăteau o sesiune foto cu bani adunați cu greu, oamenii apelau la acești fotografi profesioniști pentru a marca ritualic fie momente cheie ale ciclului vieții precum nașterea (botezul), căsătoria, relațiile de rudenie dobândite (cununia) - fie reuniuni de familie, ceremonii de absolvire sau chiar despărțiri.
Odată intrați în studioul foto, eram îndrumați foarte precis în legătură cu recuzita de studio, postura, privirea și mimica necesare unei fotografii care va rămâne. Indiferent de vârstă, seriozitatea momentului îndemna la reținere și nu permitea grimase, zâmbete sau emoții afișate ostentativ. Fotografia era, la rândul ei, în ton cu vremurile: o reflecție socială la scară micro pe care, dacă o privești acum cu îndeajunsă atenție, percepi sclipiri jucăușe, seninătate, determinare, dar și angoasă, melancolie sau chiar durere.
Sigur că putem intui corelația politică dintre fotografia de studio disponibilă (mai mult sau mai puțin) oamenilor de rând și fotografia de propagandă, precum este acest portret datat 1950-1960 al unui muncitor de la Intreprinderea „Semănătoarea” din București. Parte din colecția digitalizată Mihai și Anca Oroveanu, imaginea este exagerat aspirațională, bărbatul afișând un zâmbet calculat și privind cu încredere nu doar în părți, ci și în viitor. Emoțiile, în acest caz, sunt afișate fiindcă servesc unui anumit scop.
Anii ‘90 aduc cu sine nu doar sfârșitul unei epoci, ci și liberalizarea emoțiilor și posturilor în studiourile publice de fotografie. Similar, putem citi schimbările sociale prin lentila fotografiilor de familie, acestea afișând o atmosferă la fel de oficială, dar mai caldă și relaxată. În fața obiectivelor apar timide zâmbetele și trăirile.
Însă indiferent de vremuri, protagoniști sau autori ai fotografiilor de studio, acestea derulează amintiri care, sub o aparentă banalitate, declanșează în privitor emoții intense. Cercetătoarea în arte vizuale Ina-Alice Dănilă s-a întrebat în ce fel ne provoacă uneori fotografiile și de ce au puterea să ne trezească melancolie, regret sau durere anticipată?
Suntem o publicație independentă. Redirecționează 20% din impozitul pe venit/profit pentru Asociația ISCOADA. Pașii sunt simpli, click mai jos!
#NOU pe ISCOADA
„La rândul meu, simt melancolie și o durere anticipată atunci când privesc una din puținele fotografii din copilăria mamei mele, pentru că știu că acea fetiță cu privirea hotărâtă îmbătrânește pe zi ce trece.”
În cel de-al doilea material ISCOADA din seria dedicată analizei fotografice, Ina investighează esența imaginii și relația ei cu afectivitatea umană pornind de la propriile portrete de familie, și până la fotografii de studio de la începutul secolului XX.
Dintre miile de fotografii pe care le vedem zilnic, unele sunt aparte. Deși comune prin intenție artistică și compoziție, rămân cu noi și ne revin în memorie iar și iar, ca un refren pe care nu-l mai putem ignora.
Pornind de la exemplul filosofului și eseistului francez Roland Barthes, autoarea discută natura fotografiei și identifică elemente de structură și simbolistică care au puterea de a provoca un mic șoc în privitor, fără a reprezenta însă ceva șocant.
Citiți noul material ISCOADA aici!
#Pe subiect
„Viorel a decis că, dacă nu se poate opune în vreun fel demolării, măcar să o documenteze. A filmat și a fotografiat momentul și i-a încurajat și pe câțiva dintre colegii săi să facă același lucru. S-au tachinat ca să își ascundă emoțiile – „Ce faci, Corcodele, plângi?”, îl întreabă Viorel pe un coleg, în ultima lor tură prin clădire –, iar apoi Viorel a strâns toate materialele într-un folder. Încă nu știe ce să facă cu ele, dar se bucură că măcar există.”
Putem salva istorii prin patrimonializare?
Cercetătoarea Maria Bălănean explorează memoria afectivă a foștilor angajați ai CET Giurgiu și percepția acestora asupra trecutului prin raportarea la amintiri și la obiectele prezentului. O călătorie vizuală prin teritoriul visului industrial și al dezintegrării sale, de retrăit în paginile ISCOADA. Vedeți aici!
Fii generos/asă! Trimite Perspectivele cadou unui/unei prieten(e)
Dacă preferi agora Threads, follow aici.
#ISCOADA și prietenii săi
„Două borcane cu dulceață și murături s-au pierdut în spatele unor rafturi din debaraua de acasă. Nu le-am mâncat la timpul lor, nu le-am aruncat. În lipsa celor două femei (mama și Mirela), recipientele continuau să conțină simbolic și darul primit, dar și urma gesturilor pe care mâinilor lor le-au făcut pentru a prepara hrana. Am pus bine borcanele, să nu le pierd.”
Ana-Cristina Irian deschide pe 13 iunie (de la 19:00) ușa de la Debara, într-un demers de recuperare a imaginilor din albumul de familie.
Expoziția explorează modul în care preparatele alimentare pregătite în casă devin un instrument de comunicare și conexiune între oameni, chiar și atunci când nu sunt consumate, evidențiind complexitatea relațiilor umane, a practicilor sociale și culturale, precum și a modurilor de gestionare a pierderii.
O puteți citi pe Cristina (și) pe ISCOADA, într-un material despre fântânile comunitare!
Se lansează cea de-a 3-a ediție a Festivalului Internațional de Arte Performative Ecosistem, prilej pentru artiștii interesați să aplice la Open Call-ul național remunerat cu 1,000 de euro (ddl 10 iulie), dar și pentru cele trei burse de creație în valoare de 500 de euro fiecare (ddl 15 iulie).
Ediția 2024 va avea loc la București în multiple locații, între 24 august și 1 septembrie.
Vrem ca întreg conținutul ISCOADA să rămână gratuit, dar ne bazăm pe susținerea ta financiară. Dacă ți-a plăcut ce ai citit, ajută-ne să continuăm!
Perspective este o colecție săptămânală de materiale pe o temă aleasă, bazate pe cercetare. Vrem să provocăm discuții informate despre fiecare subiect în parte și să înțelegem bucățică cu bucățică lumea asta din ce în ce mai complicată.
ISCOADA este un Hub de Cercetare și o platformă editorială independentă de popularizare a cercetărilor din antropologie și științe sociale conexe. Platforma ISCOADA este un ecosistem de text, imagine și sunet, prin intermediul cărora comunicăm publicului larg povești despre oameni, cultură și societate.
Primești acest e-mail pentru că ți-ai lăsat adresa în formularul de pe Platforma ISCOADA sau te-ai înscris în Substack. Dacă dorești să te dezabonezi, mergi la butonul Unsubscribe (deși nu vedem de ce ai face asta:)
Design de Seán BC