#20: Despre dispariție, ritualuri de înmormântare și memorie
#De pe ISCOADA
„În epoca Internetului este teribil de greu să treci peste moartea cuiva drag câtă vreme continuă să existe online prin urme ale trecerii sale prin lume. Deschizi o banală fereastră de Messenger, care e depozitarul tuturor conversaţiilor, al emoticoanelor, fotografiilor şi GIF-urilor trimise vreodată, toate elemente atât de secrete, intime şi atât de personale. Şi, în acea cutie de scrisori electronică, orice depui va rămâne fără răspuns, într-un idleness care se prelungeşte şi în care scrii mereu fără răspuns.”
Despre cum ne gândim la moarte în zilele noastre și cum îi gelim pe cei dragi în sanctuarul digital, într-un material care se uită la managementul online al morții, scris de Carla-Francesca Schoppel.
„Văd un semn pe zid cu o săgeată către Coemeterium. Cumpăr un bilet și intru în muzeu. Mă izbește atmosfera – incredibila apropiere fizică de osemintele care te înconjoară. De pe un culoar îngust, foarte slab luminat, de-a lungul căruia aproape că atingi cu capul boltele arcadelor decorate cu oase, se deschid, la dreapta, câteva săli mici cu pereții și tavanul tapetate cu aceleași rămășițe umane.”
Articolul scris de Alexandra Ion, (osteo)arheolog și antropolog, vorbește despre memorie, practici funerare și strategii de expunere, fie că se referă la osuare medievale creștine care onorau un ordin religios sau altul, catacombe urbanistice cu funcție practică, sau mausolee create pentru a comemora conflicte militare cu efecte devastatoare.
#Pe subiect
În toate culturile ritualurile de înmormântare constituie borne necesare care permit celor rămași în viață să-și plângă pierderea, să-și manifeste durerea în cadrul familiei și al comunității și să-și ia rămas bun de la cei plecați.
Imposibilitatea de a fi alături de cei dragi pe ultimul drum este profund dezumanizantă și provoacă la fel de multă suferință, mai ales dacă vorbim despre războaie, unde dreptul la înmormântare al celor decedați pe câmpurile de luptă ar trebui respectat indiferent de context.
Surprinzător, nu doar oamenii, ci și animale precum cimpanzeii sau elefanții manifestă durere și își jelesc rudele apropiate atunci când acestea mor. Mamele cimpanzeu poartă cu ele rămășițele puilor decedați săptămâni la rând și chiar dacă corpurile lor se mumifică, ele continuă să alunge insectele din jurul lor, să le curețe și să le permită celorlalți cimpanzei să interacționeze cu acestea.
Documentarul „Alternate Endings: Six New Ways to Die in America” (2019 explorează modurile în care americanii își reinventează propriile ritualuri de înmormântare: de la a deveni parte integrantă a naturii, în ocean sau în pădure, prin ritualuri ecologice, la expulzarea pe orbită în spațiul cosmic sau alegerea demnă de a bea un cocktail toxic în ultimele momente de viață.
Vrem ca întreg conținutul ISCOADA să rămână gratuit, dar ne bazăm pe susținerea ta ca donator. Dacă ți-a plăcut ce ai citit, ajută-ne să continuăm!
Perspective este o colecție săptămânală de materiale pe o temă aleasă, bazate pe cercetare. Vrem să provocăm discuții informate despre fiecare subiect în parte și să înțelegem bucățică cu bucățică lumea asta tot mai complicată.
ISCOADA este un Hub de Cercetare și o platformă editorială de popularizare a cercetărilor din antropologie și științe sociale conexe. Platforma ISCOADA este un ecosistem de text, imagine și sunet, prin intermediul cărora comunicăm publicului larg povești despre oameni, cultură și societate.
Primești acest e-mail pentru că ți-ai lăsat adresa în formularul de pe Platforma ISCOADA. Dacă dorești să te dezabonezi, mergi la butonul Unsubscribe (deși nu vedem de ce ai face asta:)
Design de Seán BC